Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Tîrgu Frumos

Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Tîrgu Frumos, monument istoric, este ctitoria domnitorului Petru Rareș și a soției sale, Elena Doamna, cunoscându-se și sub denumirea de „biserica domnească”. A fost zidită în anul 1540. Nu se cunosc împrejurările în care s-a construit. Desigur că lipsa unui locaș de închinare în acest târg și importanța ce o avea de centru negustoresc și de popas al voievozilor în trecere au dictat ridicarea acestei biserici în acest orăşel, care se mai cunoaște și sub numele de „Târgul Doamnei”.

Întreaga tradiție locală, documentele și atestările făcute de istorici și specialiști confirmă că biserica este ctitoria domnitorului Petru Rareș. Astfel, în pomelnicul ce a fost la proscomidie stă scris: „Io Petru Voevod și doamna lui Elena și fiii lui Ilaș Voevod și fratele lui Ștefan și Constantin și Ruxanda și robul lui Dumnezeu Anton Vartic în domnia Domnului nostru și Anton Pisah”, pomelnic care a fost dus la Muzeul de Istorie – București, atestă că biserica este ctitorită de Petru Rareș. În locul acestui pomelnic există în biserică un alt pomelnic scris în anul 1815, pe lemn, care cuprinde: pomelnicul Sfintei Biserici „Gospodi” ce se prăznuiește „Naghia Paraschevi” în Tîrgu Frumos. „Io Petru Voevod, Ileana Doamna, și fiii lor Ștefan Constantin Ruxanda Petru și tot neamul … ” fiind urmat de numele Mitropolitului Veniamin și alte nume.

Biserica „Cuvioasa Parascheva” a fost ocrotitoarea celor dintâi așezăminte de cultură și a așezământului spitalicesc din localitate. În casele din curtea bisericii, a luat ființă, în anul 1842, cea dintâi școală din Tîrgu Frumos. Tot aceste case au adăpostit primul spital din localitate. În anul 1859, la 26 decembrie, în această biserică a fost hirotonit diacon Ion Creangă.


Foto: Super Tineri - ASIRYS




Niciun comentariu